Monday, April 9, 2012

Căderea părului-factori și soluții pentru un păr sănătos

Un păr frumos,catifelat,rezistent și strălucitor este visul ficăruia dintre noi.Cauzele care acționează zi de zi asupra organismului duc la degradarea părului,la căderea acestuia.

Cauze

-alimentație nesănătoasă;
-stres;
-poluare;
-schimbarea anotimpurilor;
-tratarea termică a părului(foen,placă,ondulator);
-produse de hair-stayling(spumă,fixativ,gel etc.),vopsea de păr etc.

Efectele acestor cauze asupra părului

-vârfuri despicate;
-păr fără strălucire;
-rădăcini slăbite;
-căderea excesivă a părului;
-fire de păr"uscate",poroase,predispuse la rupere;
-mătreață;
-seboree;
-circulație deficitară la nivelul scalpului.

Câteva soluții pentru căderea părului

Soluțiile pe care vi le propun,le-am testat personal.

Mască pentru păr cu gălbenuș de ou,ulei de ricin,vitamina A și zeamă de lămâie

Am găsit această rețetă pe un site,nu erau precizate cantitățile.Eu am preparat această rețetă dintr-un gălbenuș de ou,o linguriță de ulei de ricin,5 picături de vitamina A și zeama de la o jumătate de lămâie.Am aplicat la rădăcina firului de păr și după 2 ore,m-am spălat pe cap.După aprox.4-5 săptămâni,rezultatele au început să apară,părul nu mai cădea foarte mult și devenise mai suplu.Dacă aveți părul gras,puteți să faceți această mască fără ulei de ricin(rezultatele vor fi aceleași).După 6 săptămâni am făcut o pauză de o lună și am aplicat această mască fără ulei de ricin,pentru a nu mi se îngrășa părul foarte mult.Am continuat două luni.

Tratament Gerovital

Fiolele de la Gerovital pentru regenerarea părului,pot spune că sunt foarte bune,cel puțin în cazul meu.Am urmat tratamentul timp de două luni(în anumite cazuri,tratamentul se poate prelungi până la obținerea rezultatelor dorite)și părul e strălucitor,nu-mi mai cade,nu se mai îngrașă foarte repede(acum mă spăl pe cap doar odată pe săptămână,înainte de tratament,îmi spălam părul din două-n două zile pentru că se îngrășa foarte mult),este mai des.Kitul de tratament de la Gerovital Plant conține două seruri de regenerare bogate în vitamine-B5,A și E,extracte vegetale(Coada Calului,Rosmarin,Mesteacăn,Brusture,Salvie)și Keratină,care combat căderea părului,deshidratarea,oxidarea,pierderea elasticității acestuia,uscarea scalpului și îngrășarea excesivă.Kitul conține 20 de fiole(10 fiole de 10 ml și 10 fiole de 5 ml).Mai multe detalii despre cum se aplică tratamentul o să vi le dea farmacistul(în cazul în care decideți să-l urmați),de asemenea,o să găsiți și în prospect îndrumările necesare.Zilele trecute mi-am cumpărat din nou fiolele,de data aceasta voi aplica serurile doar când îmi spăl părul,pentru a preveni deteriorarea acestuia.De asemenea,folosesc șamponul din gama fiolelor pentru regenerarea părului și balsamul hidratant de la Gerovital.






Tratamentul Gerovital poate fi urmat și de către bărbați.

Clătirea părului cu apă rece

După ce v-ați spălat bine părul de șampon sau balsam,clătiți-l cu apă rece pentru îmbunătățirea circulației la nivelul scalpului și pentru a reduce secreția de sebum.Părul va crește mai repede,va căpăta strălucire și nu se va mai îngrășa foarte mult.

Sper ca soluțiile propuse să dea rezultate și în cazul celor care vor dori să le încerce.




    

No comments:

Post a Comment